duminică, 27 decembrie 2009


Crăciunul la Petroşani

Anul acesta Sfânta Sărbătoare a Naşterii Domnului, Crăciunul, am petrecut-o împreună cu familia mea în vizită la tuşi Magda, la unchiul Arthur şi la verişorul Robert, adică la Petroşani. Şi chiar dacă nu sunt eu aşa cuminte cum credeţi, şi buni mi-a tot spus că la mine nu vine nimeni fiindcă, citez, "fac kk în chiloţei şi nu spun că vreau la oliţă", vă vine totuşi să credeţi c-a trecut să mă caute Moş Crăciun ? Prima dată a trecut pe acasă la noi şi mi-a lăsat un brăduţ împodobit şi nişte pacheţele sub el, pentru ca mai apoi să se prezinte în carne şi oase chiar la Petroşani, să-mi înmâaneze personal cadourile ... şi am primit multe cadouri ... Eu totuşi cred c-am fost cuminte, dacă mi-a adus atâtea ...



Chiar dacă e munte, şi la Petroşani s-a topit zăpada ... Ce păcat ... Am vizitat centrul oraşului ne-am plimbat prin parc, am văzut ieslea şi oiţele, păcat că vremea a stat mai tot timpul pe ploaie ...



Chiar şi sus pe Parâng, şi la Straja, pe pârtia de schi, mai erau doar petice de zăpadă. Dar tot răul spre bine, fiindcă aşa a doua zi de Crăciun am putut urca şi noi cu maşina până sus (că pe telescaun cred că mi-ar fi îngheţat poponeţul) şi să ne plimbăm prin staţiune (mă rog, staţiune un pic mult spus), să mergem chiar pâna la schit. Am avut parte de soare, dar soare cu dinţi pentru că era cam ger!




Şi bineînteles că a doua zi, când să ne întoarcem acasă, s-a pus pe o ninsoare frate, de am crezut că nu mai ieşim din Valea Jiului!



Dar totuşi înspre Haţeg s-a transformat în lapoviţă, pentru ca mai apoi când am ajuns la şes să fie ploaie de-a binelea!



Aveţi în continuare o sumedenie de fotografii cu mine la munte ... :
(click pe slideshow sau
click aici)



sâmbătă, 19 decembrie 2009


Prima zăpadă la Timişoara

Şi iată că au sosit şi primii fulgi de nea la noi în oraş ...
S-a asternut un strat destul de gros de omăt, spre fericirea şoferilor care trebuie să-şi cureţe maşinile, dar mai ales trebuie să patineze pe drumurile noatre, cele de toate zilele ... În plus de atât s-a lăsat şi un ger crunt, au fost în noaptea trecută -21 gr. C, ce mai, să crape pietrele !
Şi eu l-am ajutat pe tati la curăţat maşina şi chiar am tras o tură prin oraş să căutăm o săniuţă, dar n-am avut noroc, cum aici zăpada nu vine foarte des, acum s-au vândut rapid toate, aşa că nu m-am putut bucura de o plimbare, prin nea, pe săniuţă ...
Aici găsiţi mai multe fotografii pe această temă:

duminică, 6 decembrie 2009













A venit Moş Nicolae !


Vă vine să credeţi ?! ...
Azi de dimineaţă am găsit lângă pat o cizmuliţă roşie, pesemne c-a trecut Moş Nicolae. Adică am fost băieţel cuminte, că aşa mi-a zis mami ... că numai la copiii cuminţi vine moşu' ...
Şi ce credeţi c-am găsit? O cutie mare cu tot felul sârme. M-a ajutat tati şi am asamblat o macara ! Cu telecomandă ... Păcat că totuşi eu încă sunt prea mic s-o manevrez, aşa că deocamdată se joacă mai mult tati cu ea, dar sper să mă apuc şi eu în curând de construcţii !
Mai apoi a venit şi buni pe la noi, şi ce credeţi ? A trecut moşu şi pe la ea şi mi-a lăsat o locomotivă Thomas, ştiţi voi desenele acelea Thomas & Friends. Acum defilează toată casa în şuierături să-şi caute prietenii ... Eu sper să fiu la fel de cuminte şi în continuare, să nu mă uite nici Moş Crăciun ...
Mai jos aveţi două filmuleţe să vă arăt şi vouă ce-am primit precum şi un slideshow cu poze.






Click pe imagine pentru a vedea fotografiile:

sâmbătă, 14 noiembrie 2009

Plimbare în Parcul Botanic


Astăzi am facut o plimbare cu tati în Parcul Botanic. Am profitat de vremea călduţă a sfârşitului de toamnă şi ne-am răsfăţat mai bine de o oră pe aleile parcului, în timp ce mami era la coafor. M-am distrat tare bine, am cules ghindă, m-am plimbat printre frunzele îngălbenite şi pe gazonul cel verde, mai ales acolo unde erau plăcuţe cu "Nu călcaţi iarba" ! ... Dar eu sunt mic şi nu ştiu să citesc ...
Tati mi-a făcut şi câteva poze cu telefonul, le-am postat la link-ul de mai jos, să vedeţi şi voi de ce zi spendidă am avut parte:
(click pe imagine)

joi, 5 noiembrie 2009


Bunicul meu are 60 de ani !


Duminicã am sãrbãtorit alãturi de bunicul meu pasajul celor 6 decenii ! I-am urat "La multi ani!" si o pensie cât mai linistitã si lungã. Da, cãci am uitat sã vã spun cã se va pensiona în curând.

Am pãpat tort si am participat la deschiderea sampaniei (pe care am vrut s-o si gust, dar tati n-a fost de acord ...) Ei, si înainte de a merge la masã, m-am rãsfãtat putin la soare în parc, asta asa ca sã pap mai bine! ïn plus, sper cã observati cã m-am tuns, dar asta s-a întâmplat deja de o sãptãmânã ...

Iatã, aici gãsiti câteva poze:


luni, 5 octombrie 2009


În centru


Duminicã seara am facut o vizitã, alãturi de familia mea, în centru Timisoarei.

Am fost "la porumbei" iar apoi ne-am plimbat "pe Corso" si am savurat aerul încã cãldut al începutului de toamnã. Eu sunt un mare neastâmpãrat si un mare smecher, asa ca m-am distrat de minune cu tot ce am gãsit în cale ...


Foto aici:

luni, 28 septembrie 2009

Am 2 ani !

Nici nu-mi vine sa cred cã deja am 2 ani !
Si mai mult, câte am invãtat în 2 ani ... Stiu sã merg, sã fug, mai cã stiu sã si vorbesc, oricum repet orice da' nu le pronunt eu pe toate bine! Ce mai, stiu sã fac propozitii scurte, sã numar pânã la 10, iar la mici prostioare nu mã întrece nimeni ! Ce mai, sunt un mare smecher ... :)
De ziua mea am primit un tort "teren de fotbal". Nu stiu dacã chiar îmi place fotbalul, lovesc mingea corect, dar tati (care e "citit" în domeniu) nu e foarte încântat de perspectiva aceasta.
Am avut si invitati, am primit si cadouri frumoase (le multumesc tuturor), am primit si telefoane de felicitare, ce mai, am fost în centrul atentiei !
Ïn continuare cateva fotografii de la eveniment si din zilele ce au urmat.


http://picasaweb.google.com/bogdan.mihai.mirea/2Ani#




Si un filmulet de la Mall:

vineri, 7 august 2009

Vacanta la munte

E vara, cald si iacã am ajuns si într-o micã vacantã la munte la sfârsitul lui iulie. Adicã la buni Anisoara, la Slãnic. Si am fost si cu bunicii de la Timisoara, asa cã a fost lumea mea de rãsfãt ...

Ne-am dus pe la Obârsia Lotrului, un drum superb si când spun asta mã refer la peisajul magnuific, pentru drumul propriu-zis e lamentabil.

Am vizitat schitul Slãnic, am participat la slujba de Sf. Ilie iar apoi fost chiar invitat la masa de cãtre cãlugãri. N-am prea mai avut eu rãbdare acolo si am pãpat pâinea goalã pânã a sosit ciorba, care dealtfel a fost tare bunã, dar în pânã în final m-am descurcat.

Bunicii mei au fost în vizitã si la Sinaia pe superbul traseu Rucãr-Bran-Râsnov-Pârâul Rece. Eu n-am mai fost, era cam cald si m-am rasfatat acasa cu un somnic lung, la rãcoare, alaturi de mami. Pelesul rãmâne în continuare cheia de boltã a Vãii Prahovei, iar Pelisorul se mai viziteazã un pic, pânã la sfârsitul anului redevine resedintã regalã.

Castelul Bran dominã falnic depresiunea Brasov, pãcat cã a rãmas fãrã mobilier si nu prea mai ai ce vizita.

La întoarcere am vizitat si Mãnãstirea Curtea de Arges, cea contruitã cu ofrandã, stiti voi legenda mesterului Manole.

Si tot la întoarcere am oprit si pe la rudele mele vâlceno-gorjene (Coltesti-Alunu si Alimpesti), mai precis am fãcut cunostinta cu mãtusa Ana, Delia, Emil si verisorii mei Andreea si Alex. Mai apoi am oprit si la Petrosani la tusa Magda si uite as am facut un tur estival complet.

Cu un click, aici puteti vedea o sumedenie de fotografii:
http://picasaweb.google.com/bogdan.mihai.mirea/InVacantaLaMunte#


04 iulie 2009
Botez Alexandra Sophia

Pãrintii mei au participat la Periam la botezul unei verisoare (ceva mai îndepãrtate i-adevarat) a mele, o fetita din Australia, fiica Dacianei si lui Sebastian, verisorul lui tati. Eu n-am avut posibilitatea sã o cunosc încã, dar promit cã data viitoare când vine în România ne vom juca cu sigurantã!

Câteva fotografii gãsiti aici:
http://picasaweb.google.com/familiamirea/BotezAlexandraSophia#


01 iulie 2009
Vacanta la mare !


La sfârsitul lui iunie am fost la mare in Croatia. Mai precis în localitatea Baska, pe insula Krk. Am mers cu masina, prin Serbia. Vremea a fost capricioasa. Primele trei zile a plouat, a batut vântul si a fost frig. Apoi s-a incalzit si si-a fãcut aparitia si soarele, pardon domnia-Sa Soarele, ca tare l-am mai asteptat. Insula este foarte frumoasa, împletire a muntelui cu marea, iar statiunea pastreaza din arhaismul de altadat', cu un port cochet, cu stradute înguste, dar si cu o multime de vile si apartamente foarte confortabile. Plaja era cu pietricele, curata nu degeaba e cotata "blue flag".
A... si am uitat sa va spun ... cu noi a fost si familia Lascu, astfel ca am avut si partenera de joaca, stiti voi fetita aceea frumoasa de care v-am mai vorbit, Magda. La inceput ma cam stat noi fiecare in coltul lui, dar apoi ne-am împrietenit si am început sa ne jucam împreunã. Cel mai haios era ca Magda mi-a preluat vocabularul, care na' acum nu-i asa bogat si a început sa ma îngâne de faceam un cor de toata frumusetea ...

Aici gasiti o multime de fotografii:


iar in continuare si un filmulet ca sã vedeti si voi atmosfera de acolo:


07 iunie 2009
New Look !


Tati a cumparat o masinã de tuns portabilã si m-am frizat in perspectiva plecãrii la mare.

Mi-am tãiat buclele acelea aurii, ce sa facem, dar cresc ele altele ...

Foto aici:

http://picasaweb.google.com/bogdan.mihai.mirea/NewLook02#

01 iunie 2009
1 Iunie - Ziua Copiilor

Am primit o masinutã ! Mi-au adus-o pãrintii mei din Ungaria, e de fapt o masinã de pompieri, are si volan. Am si fost deja cu ea in parc si mai apoi am facut o vizita la Buzias. Imi place sa ma plimb cu ea, mai ales sa ma traga cineva si eu sa dau numai din volan ...

Mai atasez si douã filmulete sã vedeti cu totii ce smecher m-am fãcut !

Celelalte fotografii mai jos: http://picasaweb.google.com/bogdan.mihai.mirea/1IunieZiuaCopilului#


03 mai 2009
Bunicei mele, de ziua ei o fotografie în dar:




joi, 6 august 2009


In vizitã la familia Matheiu

Aici gãsiti câteva fotografii în vizitã la un coleg de serviciu de la tati.
M-am jucat si m-am distrat de minune, ce mai ... m-am rãsfãtat si am fost rãfãtat de toatã lumea ...

http://picasaweb.google.com/bogdan.mihai.mirea/InVizitaLaFamMatheiu#

marți, 21 aprilie 2009

Paştele - Învierea lui Isus

În noaptea Învierii n-am fost la biserică, era prea târziu, iar eu sunt mic şi m-am culcat. Duminică am fost invitat de bunicul la masă, am gustat şi eu miel, dar n-am fost aşa încântat. Apoi m-am plimbat cu părinţii mei prin parc, am profitat de timpul frumos, iar seara m-am jucat cu jucăriile ce am le-am primit de la iepuraş. Aşa cum speram, pentru că evident eu sunt cel mai cuminte băieţel, iepuraşul nu m-a uitat şi mi-a adus mai multe jucării, dar cel mai tare m-a fascinat un robot cu telecomandă, care merge la comanda mea, trage cu puşca, dansează, câte şi mai câte face ...



Mai multe fotografii aici:
Sărbătoarea Paştelui
A doua zi de Paşte am fost la sat, la Periam, unde m-am întâlnit cu verişorul meu Răzvan. El este mai mic decât mine, are doar 1 an şi 2 luni, dar este mai vorbăreţ ... nu-i nimic îlvoi "certa" eu acuşi ...


Duminica Floriilor

De dimineaţă am fost cu familia mea la Biserică, ştiţi voi, acolo unde am fost la sfântul botez în urmă cu un an şi jumătate, iar dupa-amiaza am fost la plimbare prin centrul oraşului. A fost călduţ, după atâta iarnă friguroasă, şi am văzut o mulţime de flori colorate, nelipsiţii porumbei, dar şi un ţarc cu iepuraşi ... cei care săptămâna viitoare aduc cadouri la copiii cuminţi ...Sper sa-mi aducă şi mie !

Prezentare foto (click pe imagini pentru acces la galeria foto):



Iată şi câteva imagini:

duminică, 15 martie 2009

La ziua de naştere a Magdei

Impreună cu mami şi tati am fost în vizită la Magda, fetiţa colegului tatălui meu. Ea are deja trei ani şi este o fetiţă tare frumoasă şi cuminte. Nu stiu încă, dar poate o sa-i "fac curte" când voi creşte mai mare, mă mai gândesc până atunci ...


Am un an si jumãtate! Mai multe fotografii aici: http://picasaweb.google.com/bogdan.mihai.mirea/1AnSi12#

marți, 10 martie 2009

Ultima zãpadã ...

Iatã si douã filmulete fãcute de tati cu telefonul, la pãdurice, plimbându-mã în zãpada sfârsitului de februarie... Sper cã remarcati ce bãietel mare sunt!

Video by HTC Touch Diamond


Video by HTC Touch Diamond

sâmbătă, 7 martie 2009

Photo by HTC Touch Diamond:


Această postare a făcut-o tati de pe telefonul lui şmecher, după ce mi-a făcut câteva fotografii în parc ...
Interesantă tehnica asta de ultimă generaţie, internetul mobil cred că o să mă fascineze şi pe mine când mă fac mare!